Mita ROMANILOR in buzunarul ENGLEZILOR ! Cămara englezilor, ticsită cu vin și țuică

Un buchet de flori pentru doamna dirigintă, o ciocolată pentru doamna doctor, un pachet pentru șefu’! Și uite așa li se insuflă românilor, încă de pe băncile școlilor, că pentru „a da bine” nu este recomandat să te duci la om „cu mâna goală”. În opinia multor conaționali, o atenție cât de mică te poate ajuta să treci cu brio de anumite obstacole. Din păcate, în unele situații s-a ajuns prea departe, iar „atențiile” au căpătat valori de sute de lire.

V-ați întrebat vreodată cât de bine funcționează „atențiile românești” în cazul străinilor?! Sunt ei la fel de „receptivi” sau vă refuză elegant, prin gestul lor dorind să vă atragă atenția că vă aflați într-o țară în care acest obicei nu există?

Astăzi, o să aflăm cum decurge această practică pe teritoriul Marii Britanii, unde, în ultimii ani, au ajuns foarte mulți români. Și se pare că… nu au venit cu mâna goală!

„Nu te poți duce la om cu mâna goală!”

Cămara englezilor, ticsită cu vin și țuică

De când se știu, românii obișnuiesc să își cinstească șeful. Fie că este vorba despre un pachețel cu ce se găsește prin gospodărie sau de o plasă cu o băutură fină, țigări și cafea, acestea reprezintă, în mentalitatea românească, o garanție a locului de muncă și un tratament preferențial din partea superiorilor.

Să lași totul în urmă, să pleci într-o țară străină doar cu un geamantan și să o iei de la zero reprezintă o mare provocare pentru foarte mulți români. Totul se schimbă: de la vecinul dispus mereu să îți supravegheze casa până la mătușa care te ajută să scapi de coada de la ghișeu, atunci când aveai de plătit o factură! Printre străini, înveți să te descurci singur, înveți că trebuie să respecți anumite reguli și rămâne în picioare zicala „Dumnezeu îți dă,dar nu îți bagă și în traistă!”. Prin urmare, românii știu că trebuie să facă eforturi astfel încât să nu se întoarcă acasă mai devreme decât au preconizat. Uneori, eforturile nu sunt tocmai ortodoxe, iar asta o recunosc chiar ei!

Odată ce li s-au deschis porțile spre Marea Britanie, românii nu au stat prea mult pe gânduri și s-au urcat în primul avion care avea să-i ducă spre țara în care salariile se plătesc în lire sterline, iar nivelul de trai este unul ridicat. Ajunși însă în UK, și-au dat seama că visul de a duce o viață mai bună riscă să nu se împlinească din cauza unor piedici apărute în cale. Prima dintre ele: locurile de muncă nu sunt chiar „pe toate gardurile”, așa cum ar fi tentanți să creadă mulți dintre cei care nu au pășit încă pe teritoriul britanic. A doua dintre ele: fără să vorbești și să înțelegi limba engleză este destul de greu să fii acceptat de patronul britanic. Ce au făcut frații noștri în această situație?! S-au descurcat așa cum au știut mai bine, așa cum au fost învățați la ei acasă. Urmarea?! S-a dovedit că metodele românești funcționează de minune și pe teritoriul britanic.

Alcool și țigări pentru un loc de muncă

Agențiile de recrutare reprezintă prima oprire pe care o fac românii veniți la muncă în UK. Aici dau piept cu realitatea despre care știau prea puține atunci când au plecat de acasă: angajații unor agenții nici nu stau de vorbă cu tine dacă nu ai un nivel minim de limbă engleză, dacă nu poți face dovada că locuiești undeva sau că ai obținut NINo. Cum s-au descurcat românii?! I-au mituit pe englezi!

Ilie (57 ani): „Eu am venit în Anglia doar pentru câteva luni, am venit să muncesc, să strâng un ban și să mă întorc acasă. La vârsta mea, puțini au curajul să plece la muncă în străinătate, mai ales dacă sunt ca mine, care nici «Bună ziua!» nu știam cum se zice atunci când am ajuns în UK. Am vrut totuși să îmi încerc norocul, pentru că eu sunt om de la țară, de undeva din apropiere de Pitești, obișnuit cu munca grea, și am înțeles că pentru englezi contează și asta destul de mult, să vadă că ești serios și că nu tai frunză la câini atunci când ești la lucru. Recunosc că la început am avut emoții mari. Primii oameni care mi-au vorbit în engleză au fost cei de la agenția de recrutare, dar ei au vorbit, ei au înțeles, eu habar nu aveam ce vor să zică. M-am dus, însă, pregătit! M-a însoțit copilul unui prieten, alături de care am venit în UK, și a vorbit el pentru mine. Tot el l-a chemat afară pe un angajat, pe care îl cunoștea mai bine, și i-am oferit o plasă cu sticle de vin, țuică și țigări, toate aduse din țară, dar și cu două sticle de whisky. După ce «l-am omenit», am intrat din nou în sediul agenției, iar băiatul care era cu mine a completat, în numele meu, un formular de înscriere. De atunci au trecut câteva luni și pot să spun că m-au trimis mereu la lucru. Ca să fiu sigur că nu-i bagă pe alții în locul meu, în depozitul unde îmi convenea cel mai mult, am mai trecut din când în când cu câte un cartuș de țigări și o sticlă de băutură pe la agenție.”

 Românii, prinși când „omeneau” englezii

În funcție de cunoștințele pe care le au în Marea Britanie, de cât de bine vorbesc limba engleză și de timpul pe care au de gând să îl petreacă printre englezi, românii aleg să muncească fie în orașe mari, cum ar fi metropola londoneză, fie în unele mici, dar dezvoltate din puncte de vedere industrial, unde locurile de muncă se găsesc ușor, iar cheltuielile sunt acceptabile. Ei bine, cei care au ales cea de-a doua variantă s-au expus unui risc: gesturile lor, mai puțin ortodoxe, au ieșit la iveală. Dacă într-un oraș mare este mică probabilitatea ca cineva să afle că tu apelezi la „atenții” pentru a obține un loc de muncă, într-un oraș mic, situația este exact invers. Iată un exemplu:

Katarzyna: „Eu lucrez de aproape doi ani la o fabrică de procesare a cărnii. Este o companie mare, unde și-au găsit un job, prin intermediul agențiilor de recrutare, foarte mulți străini. Fiind vorba de un domeniu de alimentație, cerințele sunt foarte stricte și o singură greșeală (cum ar fi să nu îți schimbi mănușile atunci când nu mai lucrezi cu carne de pui și te muți la benzile pe care se află carne de porc) sesizată de șefi te poate costa locul de muncă. În plus, trebuie să fii foarte rapid. În fiecare zi, printre muncitori se plimbă angajați ai companiei, care nu fac altceva decât să observe cât de bine muncești. Dacă nu te descurci, nu te mai trec pe lista pe care o trimit agenției de recrutare.

Am reușit să mă descurc la început, iar apoi am acumulat și experiență și mi-a fost din ce în ce mai bine. Lucrez câte cinci zile pe săptămână, program de opt ore. La un moment dat însă, cei de la agenție nu mă mai trimiteau acolo. Am așteptat câteva zile, le-am trimis mesaje, i-am sunat și până la urmă mi-au spus că au altceva pentru mine. Evident că nu mi-a convenit, mai ales că între timp am vorbit cu câteva persoane care munceau în fabrica de carne și mi-au spus că în locul unora ca mine, care aveam ceva experiență, au băgat oameni noi, mai exact câțiva români. Am mers la sediul agenției pentru a vorbi față în față despre problemape care o aveam și chiar înainte de a intra eu în clădire, a intrat un mic grup de români. Am rămas mută de uimire: acești oameni au mers la angajații agenției cu baxuri de bere și cutii cu pizza! Am încercat să ignor acea scenă și mi-am concentrat atenția pe subiectul pentru care făcusem drumul. Am primit asigurări că o să mă întorc la vechiul meu loc de muncă, iar asta s-a întâmplat chiar în ziua următoare. Atunci am avut parte și de o surpriză: trei bărbați pe care îi văzusem la agenție, cu o zi în urmă, erau de acum colegii mei de muncă! Se pare că gestul lor a avut rezultate.”

Ca între noi, românii

Pe principiul „Nu te poți duce la om cu mâna goală”, unii români au creat situații penibile atât pentru ei, cât și pentru cel care ar fi trebuit să primească „atenția”. Pentru a scăpa ieftin, semenii noștri oferă uneori produse pe care le sustrag de la locul de muncă. Au fost și cazuri în care aceste „daruri cu dedicație” au fost oferite de români unor…români! Iuliana a povestit pentru Diaspora Românească un astfel de episod pe care l-a trăit atunci când lucra în cadrul unui birou de consiliere a românilor:

„Românii au crescut cu această mentalitate și chiar dacă ar traversa mări și țări, nu ar putea scăpa de obiceiul de a încerca să mituiască în momentul în care sunt interesați să obțină ceva. E adevărat că uneori mita este de natură să stârnească râsul. La fel mi s-a întâmplat și mie. În fiecare zi veneau la birou români care aveau de rezolvat diverse probleme. Jobul meu era să le vin în ajutor și îi asiguram de fiecare dată că voi face tot ce este legal posibil să le soluționez cauza. Pentru ei, vorbele mele nu erau suficiente, iar atunci urma momentul când, în opinia lor, făceau tot ce le stătea în putință să obțină ceea ce își doreau. Astfel, nu de puține ori, după ce discuțiile noastre se încheiau, aceștia scoteau din plasă diverse lucruri: ciocolată, băuturi sau chiar produse care se vedea clar că erau furate de la locul de muncă. Îmi vine acum în minte o doamnă care a venit la birou și mi-a oferit câteva rezerve cu șampon și săpun lichid. Am refuzat-o politicos, a insistat, am refuzat-o din nou, asigurând-o că nu este nevoie să îmi ofere ceva pentru a o ajuta deoarece acesta era serviciul meu, nu a fost chip să mă fac înțeleasă. Mai mult decât atât, am simțit că se simte jignită de refuzul meu, ca și când eu aș fi considerat că îmi oferă ceva nesemnificativ. Ideea era alta, dar nu a putut să o înțeleagă, motiv pentru care m-am văzut nevoită să accept câteva bidoane cu șampon ca să nu supăr clientul.”

 sursa:diasporaro.com